Cind am vorbit cu el, Radu parcursese aproape jumatate din cei 24.000 de km din proiectul sau de cucerire a Americilor din saua bicicletei, caci si-a propus sa fie primul român care sa faca asta, incepind din punctul cel mai nordic al soselei panamericane, localitatea Deadhorse, aproape de Golful Prudhoe, tocmai pina in cea mai sudica localitate a Americii de Sud: Ushuaia, din Argentina. In rezumat: 14 tari si… o mare de pustietate.

Ce va urma? In mod cert, alte noi tarimuri pe care vrea sa le exploreze, noi provocari si aventuri. Dar si un film, caci proiectul in care este acum se va finaliza cu realizarea de catre Ionut Roman, producator la RomediaFilm, a unui documentar cu care se va prezenta la diferite festivaluri de film documentar. Deci si Ionut va avea luni de zile de munca, pentru a sintetiza toate imaginile si aventurile pe care Radu le inregistreaza in traversarea Americilor. Si, veti vedea in paginile ziarul nostru ca acestea nu sint putine! Caci Radu ii va purta pe cititorii ZigZag Român-Canadian prin locurile pe care le strabate, asteptind si noi nerabdatori sa vedem in final toata aventura sintetizata in filmul lui Ionut Roman.

Asadar, am stat de vorba cu Radu pe cind unise pe bicicleta, cum spune el, Oceanul Arctic de Golful Mexic si urma ca dupa vreo 500 km sa intre in Guatemala, cea de a patra tara din ambitiosul sau traseu. Dar, pe linga traversarea celor trei Americi (de Nord, Centrala si de Sud) pe bicicleta, expeditia #cycletheamericas include si ascensiunea celor mai inalte virfuri vulcanice din America de Nord (Orizaba, din Mexic, 5.638 m) si din America de Sud (Oyos del Salado, din Chile, 6.893 m).

– In vara anului trecut ai plecat din Montreal cu un proiect ambitios: sa strabati pe bicicleta Americile. Unde ai ajuns acum?

– Mai intii am plecat din Montreal in România, la inceputul lunii iunie 2015; in tara am petrecut citeva saptamini, organizindu-mi si promovindu-mi proiectul. Am gasit citiva sponsori si parteneri media de care aveam nevoie si am primit suportul moral din partea a 7 mari fosti sau actuali sportivi români, care mi-au dat autografe pe un tricolor, pe care-l port cu mine prin Americi. Sportivii care mi-au semnat steagul sint Gabriela Szabo, Ilie Nastase, Lucian Bute, Ivan Patzaichin, Alex Gavan, Ticu Lacatusu si Leonard Doroftei. Pe 29 iulie m-am intors pentru o seara in Montreal, iar a doua zi de dimineata m-am intilnit cu Ionut Roman si am plecat spre linia de start: localitatea Deadhorse de la Golful Prudhoe, in apropierea Oceanului Arctic, in nordul statului american Alaska. Dupa alte doua zboruri si citeva zile de condus masina am inceput propriu-zis expeditia pe bicicleta. Startul l-am dat pe 5 august 2015, din Deadhorse spre sud, prin zone pustii din Alaska si din nordul Canadei. De atunci si pina acum am parcurs 10.400 de km, de la Oceanul Artic pina in Golful Mexic, fiind acum in dreptul localitatii Coatzacoalcos din statul mexican Veracruz.

– Cu acest prilej continui si un alt proiect, “Seven Volcanic Summits”, de a urca cele mai inalte 7 virfuri vulcanice din lume.

– Da, in cadrul acestei expeditii pe doua roti am vrut sa continui si un proiect mai vechi, inceput in 2014, si anume de a urca pe cei mai inalti vulcani ai Terrei, inclusiv pe cel mai inalt vulcan de pe fiecare continent. In august 2014 ajunsesem pe virful Damavand (5.671 m), in Iran, cel mai inalt vulcan al Asiei, iar pe 24 martie 2016 am atins cel mai inalt virf vulcanic al Americii de Nord, Orizaba (5.636 m), in Mexic. Urmatorul vulcan si urmatoarea provocare montaniarda care-mi sta in fata este Ojos del Salado (6.896 m), cel mai inalt vulcan al Americii de Sud si totodata cel mai inalt virf vulcanic al planetei.

Ascensiunea pe Orizaba a fost una extrem de rapida, in doar 2 zile am ajuns de la baza la virf, in compania unui alt calator, un englez, Alasdair, pe care l-am cunoscut in Ciudad Juarez in primele zile petrecute in Mexic. In afara de citeva bataturi si basici la picioare si putin rau de altitudine, totul a decurs normal. Cind ne-am intors asa repede, s-au mirat si ghizii locali. Tin sa mentionez ca marea parte a celor care vor sa faca o ascensiune pe Orizaba platesc ghizi, insa noi ne-am dus singuri. Pentru mine a fost o alta aventura in cadrul marii aventuri. Doar ultima parte a fost mai dificila, pe versantul sudic existind un grohotis acoperit cu un strat subtire de zapada, unde orice pas gresit te poate face sa aluneci si sa pici in gol. Am ajuns pe virf pe 24 martie 2016, la ora locala 13:20, iar eu am fluturat tricolorul cu autografele sportivilor români.

– Cum s-au nascut aceste proiecte?

– Dorul de duca il am de mic. Pe la 11 ani o convingeam pe bunica sa-mi dea bani de “nas” si, daca nu convingeam si alti copii de la bloc sa vina cu mine, plecam de unul singur cu trenul ba la Bicaz, ba la Bacau (eu sint din Piatra Neamt). Nu mai zic ca verile eram zi de zi pe dealurile de prin imprejurimile Pietrei. Oportunitatea de a pleca pe meleaguri mai indepartate a venit prin cadoul pe care mi l-a facut nasa mea la implinirea virstei de 18 ani: un bilet de avion spre Australia. Nasa mea este o mare globe-trottera, de la ea am luat “microbul” calatoriilor. Au urmat ture cu autostopul prin Europa si prin Orientul Mijlociu, o alta expeditie cu bicicleta de la Copenhaga la Rosia Montana si acum Americile, tot pe bicicleta.

Proiectul #cycletheamericas s-a nascut imediat dupa ce m-am intors din traseul de 2.424 km pe doua roti de la Copenhaga la Rosia Montana. Prinsesem incredere in mine si, in perioada aceea, vazusem un documentar al scotianului Mark Beaumont, care a realizat o expeditie similara in 2009. Mi-am zis: “Wow! Daca vreau sa fac ceva, asta ar fi! Americile pe doua roti, din Alaska in Argentina!”. A trebuit sa-mi termin studiile si sa renunt la o eventuala casatorie ca sa ma apuc cu adevarat de pedalat prin Americi, dar sint extrem de multumit ca am ales sa-mi urmez visul.

– Calatoriile nu inseamna doar kilometri parcursi, ci si oamenii intilniti si chiar lectii de viata invatate pe drum. Care sint pentru tine invatamintele din aventura cuceririi Americilor de pe saua bicicletei?

– Pina acum am avut parte de nenumarate gesturi extraordinare din partea oamenilor pe care i-am intilnit pe drum. In nordul Canadei am fost lasat sa dorm gratuit intr-o camera de hotel, in SUA cineva m-a oprit sa-mi dea 100 $ in semn de apreciere pentru ceea ce fac. Alta data, cind am fost prins intr-o furtuna de zapada, in ajunul Zilei Recunostintei, am batut la usa primei case care mi-a iesit in cale si am fost primit ca unul din familie. Din toate aceste experiente inveti sa fii mai umil, iti taie din ego si iti arata ca lumea asta nu e chiar numai violenta. Exista inca multa omenie, oriunde te-ai afla.

Am avut parte, in schimb, si de momente mai putin placute. Dupa ce terminasem de pedalat prin Canada mi s-a refuzat intrarea in SUA. Au crezut ca vreau sa vin la munca, desi aveam toate actele in regula. M-am intors in vama a doua zi cu o tona de documente suplimentare, inclusiv articole despre expeditia mea si am fost lasat sa trec. Tot in SUA, gresisem intr-o seara adresa si m-am trezit cu 3 politisti cu arma intinsa spre mine. Proprietarii au sunat la politie ca sint atacati.

O alta experienta mai putin placuta a avut loc la iesirea din Ciudad de Mexico, unde mi-a fost furat telefonul de un motociclist care m-a urmarit si a actionat cind nu am fost atent. Ma rog, comparat cu gesturile de omenie si cu tot ce am trait pina acum, evenimentele negative sint doar o picatura in mare. Ba, intr-o seara am dormit… dupa gratii. Ajunsesem tirziu seara in oraselul Atzitzintla, aflat chiar la baza vulcanului Orizaba, si cum nu aveam unde sa dorm i-am intrebat pe politistii locali daca nu au vreun loc unde pot sa inoptez. {i mi-au oferit una din celule! Am ris si am acceptat, o asa experinta nu o ai de multe ori in viata. Iar in alta seara, pe cind eram in cortul pe care il montasem in spatele unui popas-restaurant, cind sa atipesc am auzit un stigat de femeie: era proprietareasa localului, care tinea in mi-na sarpele pe care il prinsese linga mine!

– De acum va incepe partea cea mai spectaculoasa, dar si cea mai periculoasa a drumului.

– Asa este. Multi imi spun ca partea cea mai spectaculoasa va fi in America de Sud, dar pina acolo am de trecut prin tarile Americii Centrale, care nu sint tocmai cele mai sigure din lume. Este o zona foarte saraca, daca nu chiar cea mai saraca a Americilor, iar jafurile sint la ordinea zilei. Dar sint un tip entuziast si cred ca atunci cind abordezi astfel de situatii cu optimism, si raul te fereste.

– Iti tinem pumnii si ne reintilnim curind, cu noi episoade din proiectul tau! Drum bun!

– Multumesc! Sa fie!

Interviu realizat de CRISTINA SOFRONIE

RADU ARE NEVOIE DE SUSTINEREA NOASTRA!

Roti de bicicleta ce trebuie inlocuite, gasirea din cind in cind a unei camere in care sa innopteze, chiar si cumpararea unei piini. Din fotoliul camerei pot parea “fleacuri”, dar atunci cind ne aflam departe de casa pot parea un lux.

Il putem ajuta pe Radu sa isi indeplineasca visul de a fi primul român care, alaturi doar de steagul tricolor, traverseaza pe bicicleta Americile!

Orice suma ii este de un real ajutor si o puteti dona prin PayPal, AICI.

.