Romanul “La bien-aimee de Kandahar” a ajuns in librarii de curind, dar puteti profita si obtine autograful autoarei Felicia Mihali la lansarea oficiala care are loc astazi, de la orele 18:00, la libraria Bertrand, in Vieux-Montreal (430 rue St-Pierre).
Reamintim ca versiunea engleza a cartii, “The Darling of Kandahar”, a aparut in 2012 si s-a bucurat de cronici extrem de favorabile in presa canadiana, romanul fiind selectionat de Canada Reads 2013 printre cele mai bune titluri din Quebec. De altfel, toate cele noua carti ale scriitoarei romance stabilita la Montreal, sapte in franceza si doua in engleza, au fost consemnate laudativ de presa:
– Nascuta in Romania, Felicia Mihali traieste acum in Quebec, unde si-a facut o intrare puternic remarcata pe scena literara cu romanul “Le Pays du fromage”. (Stanley Pean, librar)
– “Sweet, sweet China” trateaza cu tandrete vertijurile identitare ale noilor nomazi, imigrantii. (Jade Berube, La Presse, 3 februarie 2008)
– “L’enlevement de Sabina” confirma vocea singulara a romancierei de origine romana in literatura quebecheza actuala. (Suzanne Giguere, Le Devoir, 25 decembrie 2011)
Romanciera, profesoara si ziarista, Felicia Mihali se poate mindri ca a publicat cu succes beletristica in trei limbi: romana, franceza si engleza. Licentiata a Facultatii de Litere de la Bucuresti, Felicia s-a stabilit la Montreal, unde s-a specializat in literatura postcoloniala, aprofundind si istoria artei si literaturii engleze, iar primul sau roman publicat in Canada, “Le pays du fromage” a aparut in 2002, la Editura XYZ.
Trebuie amintit ca subiectul romanului, la a carui lansare in versiunea franceza sinteti invitati, este inspirat din fapte reale. Personajul principal este Irina, o tinara de 24 de ani care lucreaza intr-un bar din Montreal. Intr-o zi, frumusetea sa este remarcata de un ziarist si poza Irinei apare pe prima pagina a unei cunoscute reviste mondene. Iar imaginea tinerei de pe coperta strabate lumea, ajungind si la soldatii canadieni aflati in misiune in Afghanistan. Dar despre cum va schimba destinul Irinei o scrisoare primita de la unul din soldatii din Kandahar… va lasam sa descoperiti din paginile romanului pe care astazi il puteti avea cu semnatura autoarei.
Premierul Belgiei, Charles Michel, a anuntat in aceasta dimineata ca s-a ajuns la o pozitie comuna belgiana – un “compromis” cu Valonia – in privinta acordului de liber-schimb intre Uniunea Europeana si Canada (CETA), arata postul public belgian RTBF. “In sfirsit, am ajuns la un acord intre belgieni. Valonia este extrem de fericita ca solicitarile noastre s-au facut auzite”, a declarat premierul regiunii belgiene Valonia, socialistul Paul Magnette.
Ca urmare, acest acord “interbelgian” ce exprima noua pozitie comuna a tuturor regiunilor Belgiei va trebui trimis ambasadorilor din celorlalte 27 state membre UE si parlamentelor regionale belgiene, precum si Canadei – toate partile urmind sa se pronunte asupra textului, ca acordul sa poata fi semnat.
Termenul pina la care Parlamentele regionale ale Belgiei trebuie sa se pronunte este miine, 28 octombrie, la miezul noptii, presedintele Consiliului European, Donald Tusk, anuntind ca doar dupa aceea va lua legatura cu premierul Canadei, Justin Trudeau.
Miercuri noaptea. “Discutiile despre CETA continua. Inca mai sper ca Belgia sa dovedeasca ca este un lider in realizarea consensului. In timp ce vorbim (miercuri, 26 octobrie – n.a.), summitul de miine este inca posibil”, declara Donald Tusk.
Intre timp, summitul de astazi a fost anulat, iar premierul canadian Justin Trudeau si-a anulat deplasarea la Bruxelles.
Si tot cu o zi inaintea summitului UE – Canada, care ar fi trebui sa aiba loc astazi, ministrul Afacerilor Externe din Ungaria a marturisit “frustrarea” tarii sale pentru aminarea semnarii parteneriatului CETA. Amintind ca negocierile pentru acest acord s-au intins deja pe foarte multi ani, timp suficient pentru a clarifica orice neintelegere, ministrul Peter Szijjarto a recunoscut ca industriile farmaceutice, alimentare si de automobile ar putea cistiga teren pe piata canadiana daca CETA va fi incheiat cu succes si lansa indirect o intrebare Valoniei: “Cu cine putem semna un acord comercial, daca nu cu statul canadian?”.
Procedurile viitoare. Dupa ce si Belgia va putea semna in final acordul CETA, alaturi de celelalte 27 de state, acesta nu va intra in vigoare imediat, ci doar dupa ce va fi aprobat si de Parlamentul European. CETA ar urma sa intre in luna decembrie la votul din Comisia pentru comert international a Parlamentului European, apoi va urma votul in plen al eurodeputatilor. Abia dupa acest vot CETA poate intra in vigoare, anul viitor.
Important pentru romani. Dupa semnarea acordului CETA, Canada va elimina etapizat vizele: in prima faza, de aceasta masura urmind sa beneficieze, de la 1 mai 2017, toti romanii care au obtinut deja viza de Canada (sau SUA) in ultimii 10 ani – deci cei care au trecut prin procesul de verificare, cum ar fi in mod special rudele celor veniti in vizita in Canada; in cea de a doua faza, respectiv de la 1 decembrie 2017, liberalizarea urmind a se face pentru toti cetatenii români. Insa pentru imigrarea in Canada sau munca aici, procedurile ramin aceleasi ca si pina acum.
Nota. Daca initial termenul in care autoritatile canadiene au propus clauza de reintroducere a vizelor era de 5 ani, in cazul in care in aceasta perioada Canada va constata marirea numarului de imigranti ilegali proveniti din Romania (sau Bulgaria), ACUM aceasta clauza a fost stabilita la 3 ani. Deocamdata nu a fost definit cit anume va insemna pentru Canada un “numar mare” de imigranti ilegali de la care se poate activa masura reintroducerii vizelor: “Urmeaza sa fie stabilit de negociatori”, a declarat presedintele Klaus Iohannis dupa intilnirea recenta de la Bruxelles cu partea canadiana.
Decizia a fost luata de Guvernul federal in contextul ratificarii de catre Parlamentul de la Ottawa a Acordului de la Paris cu privire la schimbarile climatice. Astfel, din 2018 va fi impusa o taxa de 10 $ pentru fiecare tona de dioxid de carbon (CO2) emisa de companiile din Canada.
Tariful va creste cu 10 $/tona in fiecare an, astfel incit in 2022 va ajunge la 50 $/tona CO2 eliminata in atmosfera. Fiecare provincie urmeaza sa decida daca va aplica taxa federala sau va adopta o politica proprie, mai dura, de penalizare a intreprinderilor poluante.
Nu se vor aplica exceptii, in sensul ca provinciile vor avea obligatia de a adopta, in lipsa unei legislatii proprii, conditiile impuse de Ottawa. Veniturile generate din aceste taxe vor ramine in provincia care genereaza gazele cu efect de sera.
Taxa pe carbon va influenta mai ales pretul carburantilor la pompa si costul incalzirii locuintelor bazate pe gaz natural sau alt tip de combustibil fosil. Vor fi afectate indirect si preturile produselor alimentare, transportate in majoritatea cazurilor cu camionul sau trenuri cu locomotive diesel.
Un studiu recent al cercetatorilor de la Universitatea din Ottawa a aratat ca la un tarif de 30 $/tona CO2, pretul benzinei se vamajora cu 6%, in timp ce costul unei tone de carbune va creste cu 100%.
In prezent, circa 85% de canadieni locuiesc in regiuni care au pus in aplicare sau sint pe cale sa lanseze diferite planuri de taxare a intreprinderilor poluante. Quebec si British Columbia au deja taxe pe carbon, iar Alberta si Ontario le vor introduce in urmatoarele citeva luni. Celelalte provincii sint mai reticente in adoptarea unor asemenea masuri.
De exemplu, premierul provinciei Saskatchewan, Brad Wall, s-a aratat uimit de decizia federalilor, pe care a catalogat-o “o lipsa de respect fata de provinciile canadiene”. Wall s-a declarat total impotriva acestei masuri impuse de Ottawa, sustinind ca ar putea afecta negativ economia locala. Totusi, in perioada 8-9 decembrie va avea loc o reuniune a premierului Justin Trudeau cu liderii guvernelor provinciale avind ca tema implementarea taxei pe carbon.
Datele oficiale referitoare la imigratia permanenta din perioada 1 iulie 2015 – 30 iunie 2016 releva ca numarul celor admisi de Canada l-a depasit cu mult pe cel inregistrat in ultimele decenii, arata departamentul federal de statistica: “Canada nu a mai primit atitia imigranti intr-o perioada de 365 de zile de la inceputul anilor 1910, perioada de colonizare a Vestului”.
Astfel, daca precedentul record de 270.581 persoane admise anual in Canada a fost in perioada 2009-2010, acum, intre 31 iulie 2015 – 30 iunie 2016 au fost primiti 320.932 imigranti (din care peste 30.000 sint de refugiati sirieni), iar acest salt de 18,6% a dus la cresterea populatiei de la 35,8 la 36, 28 milioane de locuitori.
Quebec a scazut o pozitie (locul 3) in topul preferintelor
Destinatia prioritara a noilor sositi continua sa fie Ontario (37,3%), insa provinciile din prerii incep sa atraga din ce in ce mai multi imigranti: Alberta (17,8% din total), Manitoba (5,4%) si Saskatchewan (4,6%) au primit impreuna 27,9% din cei care au venit in Canada in perioada amintita.
Quebec a primit 17,1% din totalul imigrantilor in perioada 2015-2016, coborind astfel pe pozitia a treia in clasament. Si provinciile atlantice au inregistrat recorduri: Nova Scotia a primit 5.390 de imigranti, New Brunswick 4.435 si New Foundland si Labrador 1.406. Iar 512 dintre cei stabiliti in Canada in aceasta perioada au ales Teritoriile de Nord-Vest si Nunavut.
Majorarea numarului de imigranti in Canada a fost posibila datorita reducerii semnificative (in medie, 42%) a duratei de procesare a dosarelor la toate categoriile.
De exemplu, cererile depuse prin programul Express Entry sint procesate in circa 3 – 5 luni, iar numarul dosarelor depuse la Quebec si aflate in asteptare s-a redus cu 28 % la programul destinat lucratorilor calificati, respectiv cu 15% in cazul parenarilor (reunificare familiala).
Cele patru decenii trecute de la Jocurile Olimpice din 1976 au dat prilejul unei omagieri de anvergura la Montreal. Nadia Comaneci a revenit – de data aceasta impreuna cu sotul si fiul ei de 13 ani-, incurajind cu prezenta sa sportivii care in iulie trecut se intreceau la Jocurile nationale din Quebec, desfasurate pe imensul sit. Acum 40 de ani, primarul Jean Drapeau si Fundatia Stewart McDonald au organizat receptia invitatiilor si a misiunilor diplomatice, la Château Dufresne (decizie ce a salvat cladirea de pe bulevardul Pie-IX). Anul acesta, agitatia omagiulul nu s-a simtit insa in interiorul Muzeului Château Dufresne-Nincheri, dar asta nu inseamna ca nu a fost implicat in eveniment.
Muzeul gazduieste, pina in 8 ianuarie 2017, expozitia “Parcul olimpic, o arhitectura de celebrat” – dedicata in intregime Stadionului olimpic din Montreal, arhitectului sau si Jocurilor Olimpice. Paul Labonne, directorul muzeului, mi-a acordat timp pentru a-mi raspunde intrebarilor, sa completeze informatii si sa lamureasca indoielile pe care le aveam inainte sa trec pragul elegantei prezentari expozitionale. El este, mai intii de toate, un istoric ce s-a implicat in revalorizarea patrimoniului cultural si istoric din estul Montrealului, zona data uitarii din cauza statutului “prea muncitoresc”, prea industrial, prea comercial. Impreuna cu pretiosii sai colaboratori din muzeu, au documentat expozitia de fata, ce face referire la cadrilaterul dintre strazile Sherbrooke, Viau, Pierre-de-Coubertin si bulevardul Pie IX, in care s-au construit instalatiile sportive pentru Jocurile Olimpice tinute la Montreal in 1976. Etapa cu etapa, panourile ne conving ca decizii care au fost luate fara asentimentul majoritatii sau in pripa, s-au dovedit a fi cele mai viabile. Depasind cu mult costurile de constructie si termenele de finalizare, constructia instalatiilor olimpice a fost creuzetul noilor tehnologii si curajului profesional, chiar daca unii afirma ca imensul santier a fost doar un laborator de experimentare. In fond, fiecare noua constructie impinge tehnologiile spre un nivel superior.
CITESTE si: Raportul canadianului Richard McLaren, decisiv in ancheta privind dopajul sportivilor rusi
Istoria stadionului la care Nadia a devenit sinonimul pentru “Perfect Ten”
In Quebec, anii cunoscuti sub sintagma “Revolution tranquille” au pus sportul in capul listei de activitati sociale, cu intentia de a demonstra lumii ca statul vrea sa asigure egalitatea drepturilor cetatenilor in domeniul sanatatii si divertismentului. In perioada 1960-1976, sportul s-a afirmat in provincia francofona a Canadei ca niciodata pina atunci, iar aceasta intentie a fost sprijinita de intreaga clasa politica. Incepind din 1929, Montreal a depus de-a lungul anilor nu mai putin de cinci candidaturi pentru a obtine organizarea Jocurilor Olimpice, de vara sau iarna, dar fara succes. Edilii si-au dat seama ca ceea ce trebuia sa fie “o baza sportiva” lipsea cu desavirsire la Montreal: chiar daca in 1918 Primaria infiintase Departamentul de recreere publica (in cadrul Serviciului de Lucrari publice), un centru sportiv nu exista!
Incepind din anii 1930, orasul a vizat serios construirea unui centru sportiv de standarde internationale, unde credeti? In elegantul arondisment Maisonneuve (in estul orasului), fondat in 1883 si anexat Montrealului in 1918. Proiectele de urbanizare ale fratilor Dufresne, care locuiau in zona, au fost materializate in mare parte, fapt pentru care aceasta regiune avea cele mai frumoase parcuri, la care s-au adaugat si deschiderea Gradinii botanice si a unui teren de golf.
Arhitectul Emmanuel-Arthur Doucet a proiectat o reamenajare urbana astfel ca la sud de strada Sherbrooke sa fie masate “un stadion cu alura monumentala si clasica”, o sala de sport, teren de baseball, centru de natatie si chiar un restaurant accesibil de pe terenurile de tenis si boulingrin (bowling pe gazon).
O noua candidatura pentru a obtine organizarea JO din 1944 s-a soldat iar cu esec si, in 1954, Claude Robillard (impreuna cu arhitecti si investitori americani) a stat la baza unui imens proiect: Maisonneuve Sports Center. Desi premiat, proiectul nu s-a materializat niciodata.
In 1955 s-a format Comitetul Stadionului, condus de Leo Dandurand, organism ce a trait schimbari politice deloc favorabile sportului. Jean Drapeau avea ca prioritate realizarea metroului (inaugurat in 1962) si a Expozitiei universale din 1967. Pina in 1961 dosarul olimpic a inregistrat doar construirea a doua cladiri, ce exista si azi: Centrul Pierre Charboneau (piscina olimpica si sala de sport) si Arena Maurice-Richard, ambele realizate de arhitecti montrealezi.
O noua candidatura a fost depusa in 1969 si propunea imbogatirea bazei sportive cu un bazin olimpic aproape de Podul Champlain, piste si zone de antrenament, un imens stadion, teren de fotbal, velodrom, centru de natatie si un turn de radio-teledifuziune. metroul – aflat in constructie, se prelungea cu mai multe statii si noi artere urmau sa fie trasate.
Foto: Musee Dufresne-Nincheri
Abia in 1971, in sfirsit, Primaria Montreal a stabilit programul instalatiilor olimpice, condus de Claude Phaneuf in colaborare cu arhitectul francez Roger Taillibert. Primarul Drapeau isi dorea de mult timp ca Montreal sa aiba un turn – o constructie indrazneata care sa atraga atentia turistilor si magnatilor, ce trebuia sa aiba 325 de m inaltime si care urma sa fie numit “Turnul Montreal-Paris”. Acesta trebuia sa depaseasca Turnul Eiffel ca inaltime si, mai ales, urma sa se autofinanteze din chiriile platite de companiile planificate a se instala la toate etajele constructiei. Dar in 8 iulie 1965 s-a anuntat abandonarea proiectului, insa primarului i-a ramas in suflet intentia constructiei unui turn-simbol.
Asadar, in 1971 Primaria Montreal i-a solicitat serviciile francezului Roger Tallibert, deja recunoscut ca unul dintre cei mai indrazneti arhitecti ai timpului sau. Scolit la Stuttgart (1960), Tallibert avea in portofoliu citeva constructii sportive prin care a demonstrat ca, desi iesit din amfiteatrele renumitei Scoli nationale superioare de arte frumoase – a carei orientare era mai degraba artistica decit tehnologica -, era interesat sa utilizeze materiale moderne si noi tehnici de constructie, caci, spunea el: “Lumea moderna a pus la dispozitia arhitectilor materiale uimitoare, noi cunostinte despre spatiu si, in sfirsit, acest formidabil instrument: calculatorul. Cu aceste elemente, am putut da arhitecturii un nou avint”.
Betonul precomprimat utilizat de el a devenit “o piatra lichida de o mare plasticitate, ce permite sa scapi de unghiuri”. Iar in constructiile sportive inaltate, Tallibert a privilegiat formele curbe, naturale (animale sau umane) – de altfel, chiar din schitele sale se vedea ca ii plac gestul amplu si anvergura formelor. In 1965, tinarul arhitect a realizat un prim acoperis retractabil pentru Theatre de verdure (Cannes), apoi au urmat, in 1966, piscina de la Deauville si stadionul din Parc des Princes, din Paris.
Prima constructie din complex a fost Velodromul (Biodomul de azi), pe strada Boyce (devenita acum Pierre-de-Coubertin), iar cladirea nu i-a lasat indiferenti pe edilii americani. Pista din lemn de trandafir, acoperisul in forma de calota sferica (inspirat de casca unui ciclist) si care se sprijina numai in 4 puncte au uimit specialistii.
Astfel, arhitectului francez Roger Tallibert i s-au acordat toate creditele pentru a concepe si construi, in numai 3 ani, viitorul Stadion Olimpic – ce putea gazdui 56.400 de spectatori, cu restaurante si locuri de agrement, la care se adauga si zona rezident iala Satul Olimpic, pentru 11.000-12.000 de atleti.
Dupa Expo ’67, primarul Drapeau era bucuros ca Montreal obtinuse gazduirea JO din 1976 si era gata “sa primeasca lumea la el acasa”. Dar odata incepute lucrarile, s-a constatat ca solul este mult mai instabil decit se estimase, fapt ce a crescut costurile fundatiei. Cochilia stadionului a fost conceputa din grinzi si console in buna parte transportate din cartierul Saint-Pierre (caci uzina furnizoare era singura cu expertiza necesara). Ca un element mai putin stiut: la iesirea din santier rotile camioanelor erau spalate, pentru a nu murdari orasul.
Darcosturi neprevazute, multiplicate si de lacomia sindicatelor, au dus la o greva de citeva luni, punind in pericol chiar desfasurarea Jocurilor Olimpice. Intr-o singura noapte, Guvernul provinciei Quebec a format Regia Instalatiilor Olimpice, eliminind amestecul Primariei si al arhitectului sau. Numit ministru al Tineretului si sportului, Claude Charon a fost rapid instiintat despre un alt pericol aparut: surparea! Greutatea betonului isi spunea cuvintul: blocurile de la baza, ca niste labe de rata, tindeau sa se indeparteze unul de altul, amenintind cu prabusirea spre interior a intregii structuri.
Guvernul provincial si-a asumat intreaga responsabilitate pentru a schimba planurile si, pentru ca JO sa se desfasoare in bune conditii, s-a insistat pentru finisarea stadionului nu si a turnului, sperindu-se ca televiziunile nu vor insista cu filmarea virfurilor metalice ce ieseau din betonul armat, ci pe locurile de intreceri sportive.
Jocurile Olimpice din 1976 au fost un succes din punct de vedere sportiv. Iar dupa o perioada de indoiala si negocieri, s-a renuntat la sugestia unor ghivece (cu muscate) puse pe marginile de sus, sugestie facuta de Jacques Parizeau, pe atunci ministrul Finantelor.
Lucrarile au continuat sub conducerea companiei SNC-Lavalin, cu inaltarea turnului la 165 m, depasindu-l pe cel al Stade des Princes de la Paris, si inclinat intr-un unghi de 30 de grade fata de orizontala, structura a fost usurata datorita unei alte serii de solutii tehnice novatoare, iar acoperisul din kevlar n-a fost niciodata retractabil, cum se planificase.
Chiar daca in final costul a fost mai mare de 17,5 ori decit se prevazuse, Stadionul Olimpic din Montreal ramine ambitia realizata a unei clase politice dornice de afirmare, care a adus in peisajul metropolei silueta alba, zvelta si unica a acestui indraznet proiect care a inaugurat in gimnastica si acel de neuitat “Perfect Ten” al reginei gimnasticii de la Montreal: Nadia!
Ministrul canadian al Comertului, Chrystia Freeland, a anuntat ca au esuat negocierile cu Guvernul Valoniei – regiunea belgiana care blocheaza ratificarea acordului CETA, motivind ratiuni de ordin social si ecologic (in fapt avind temeri pentru securitatea sa economica, pe fondul deschiderii tot mai mari a pietelor). Astfel, fara acordul Valoniei, Belgia este impiedicata sa semneze documentul,intrucit are nevoie de acordul tuturor celor cinci provincii federale. Asadar, deocamdata parafarea saptamina viitoare a acordului CETA este mai putin probabila.
Totusi, presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, spune ca spera ca in urmatoarele zile sa se ajunga la o intelegere si cu “valonii, prietenii nostri”: “Inca sper ca vom putea ajunge la un rezultat bun. Daca nu vom putea semna acest acord comercial cu Canada, nu vad cum am putea avea tratate similare cu alte parti ale lumii”, a atras el atentia.
Ministrul Chrystia Freeland a parasit negocierile declarind:
“Pentru Canada este evident ca Uniunea Europeana nu este capabila sa aiba vreodata un acord international, nici macar cu o tara care respecta valorile europene, asa cum este Canada”.
Asadar, pina la deblocarea impasului cu Valonia si semnarea acordului Canada – UE de catre Belgia, esecul negocierilor ameninta si ridicarea vizelor pentru romani (si bulgari).
IMPORTANT: Inainte de reuniunea la aceasta a doua sesiune de lucru a Consiliului European, Donald Tusk, presedintele forului, a declarat ca in cazului unui esec, CETA ar putea fi “ultimul acord comercial” al Uniunii Europene.
In acest moment, semnarea acordului de liber schimb Canada – UE (CETA) depinde doar de pozitia Belgiei, unde Guvernul central nu are inca un acord cu Guvernul provinciei Valonia, care, alcatuit preponderent din socialisti, se opune parafarii documentului pe motiv ca astfel companiile multinationale vor capata mai multe drepturi.
In ceea ce priveste Romania (si Bulgaria), partea canadiana a obtinut ceea ce propusese de la bun inceput: renuntarea celor doua tari la dreptul de veto in cadrul UE pentru ca acordul CETA sa fie semnat, in schimbul eliminariiGRADUALE (“etapizate”) a vizelor pentru cetatenii romani (si bulgari).
In prima faza, de aceasta masura vor beneficia de la 1 mai 2017 toti romanii care au obtinut viza de Canada (sau SUA) in ultimii 10 ani – deci cei care au trecut prin procesul de verificare, cum ar fi in mod special rudele celor veniti in vizita in Canada. In cea de a doua faza, respectiv de la 1 decembrie 2017, liberalizarea se va face pentru toti cetatenii romani (si bulgari) – initial, partea canadiana avansase ca termen mai 2018 (calendarul strict urma sa fie negociat anul viitor).
Reamintim ca Romania ceruse eliminarea tuturor vizelor intr-o singura etapa din partea Canadei, dar dupa negocieri s-a ajuns la aceste doua etape amintite – proces “etapizat”, dupa cum l-a numit acum seful statului roman. De altfel, chiar presedintele Klaus Iohannis a explicat, dupa participarea la Consiliul Europei, ca autoritatile canadiene au propus initial ridicarea vizelor din 2018, iar clauza de reintroducere a lor era de 5 ani in cazul in care Canada va constata marirea numarului de imigranti ilegali proveniti din Romania (sau Bulgaria). ACUM, aceasta clauza a fost stabilita la 3 ani: deci, Canada o poate activa in acest interval daca va constata ca numarul de imigranti ilegali romani va fi mare. Deocamdata nu a fost definit cit anume va insemna pentru Canada un “numar mare” de imigranti ilegali de la care se poate activa masura reintroducerii vizelor: “Urmeaza sa fie stabilit de negociatori”, a declarat presedintele roman.
Inainte de plecarea la Bruxelles, presedintele Klaus Iohannis a declarat: “In aceasta faza depindem mai mult de partea canadiana sa faca un pas hotarit pentru a finaliza cu succes negocierile. (…) Daca se ajunge la o intelegere rezonabila, noi vom putea sa ne retragem rezervele legate de acest acord”.
Iata ca “intelegerea rezonabila” a avut loc, prin stabilirea graduala (“etapizata”) a termenelor – 1 mai 2017 si 1 decembrie 2017, respectiv a intervalului de 3 ani pentru reactivarea vizelor -, iar Romania nu mai are obiectii fata de acordul comercial cu Canada.
Evident, totul depinde acum de pozitia Belgiei pentru ca acordul Canada-UE sa fie semnat.
Inaintea plecarii la Consiliul Europei de Bruxelles, presedintele Klaus Iohannis a declarat ca isi va retrage rezervele privind acordul CETA doar in cazul in care va ajunge cu partea canadiana la o “intelegere rezonabila” in problema liberalizarii vizelor pentru romani incepind din 2017.
Intr-o declaratie de presa sustinuta chiar la Bruxelles, Klaus Iohannis a nuantat pozitia Romaniei pe tema acordului comercial CETA dintre Canada si UE, stiut fiind ca partea romana condi]ioneaza semnarea acestui acord de problema ridicarii de catre Canada a impunerii vizelor pentru romani.
“Chiar inainte de a ajunge la aeronava am avut o discutie cu premierul nostru si am discutat chestiunea CETA. Sint negocieri si sint semnale bune. In aceasta faza depindem mai mult de partea canadiana sa faca un pas hotarit pentru a finaliza cu succes negocierile. Noi pina atunci ne pastram rezerva, asa cum am anuntat deja, dar exista sanse reale sa facem progrese in aceasta directie. (…) Daca se ajunge la o intelegere rezonabila, noi vom putea sa ne retragem rezervele legate de acest acord”.
Oficialii din Quebec incearca sa ii determine pe studentii straini sa se stabileasca in aceasta provincie dupa ce-si finalizeaza studiile. In acest scop au fost oferite 1,6 milioane dolari organizatiei Montreal International, cea care a conceput un program pentru atragerea absolventilor pe piata locala a muncii.
Deocamdata, acesta este orientat catre cei care au terminat specialitati aflate la mare cautare pe piata muncii, in sectoare precum minier, siderurgic, agroalimentar etc. Montreal International spera ca astfel sa fie majorat de la 3.000 la 9.000 numarul anual al absolventilor straini angajati in Qubec.
In prezent, in Montreal studiaza peste 30.000 de studenti straini si, potrivit unui sondaj realizat de organizatia amintita, mai mult de jumatate si-au exprimat interesul pentru a se stabili in provinica Quebec dupa terminarea studiilor. Insa, in realitate doar 10% dintre ei reusesc acest lucru, principalele obstacole pentru tinerii absolventi din strainatate fiind cunoasterea limbii franceze, procesul de acceptare pe piata muncii si, nu in ultimul rind, sistemul de imigrare – care este unul greoi, arata organizatia mentionata.
Foto: In anul 2000, Partidul National Roman, condus de fostul sef al SRI Virgil Magureanu, l-a desemnat pe Munteanu candidat la Presedintia Romaniei
.
Despre fostul lider al Ligii Studenţilor din Piaţa Universitatii, Marian Munteanu, actual sef al partidului Alianta Noastra Romania, CNSAS a publicat adeverinta prin care se stabileste ca acesta nu colaborat cu Securitatea.Totusi, in introducerea respectivei adeverinte, CNSAS a publicat si detalii din dosarul de Securitate al lui Munteanu, din care reiese ca el a turnat la Securitate in perioada 1988-1989 sub numele de cod “IOAN” si a fost remunerat cu 500 de lei, arata Evenimentul zilei. In informarile pentru Securitate, Munteanu a dat relatii despre colegii sai straini de la Universitate Bucuresti, Facultatea de Filologie, precum si despre un lector portughez in virsta de 33 de ani care tinea cursuri acolo si care era suspectat ca facea parte din serviciul de spionaj al Portugaliei.
Marian Munteanu a negat intotdeauna ca a semnat angajamentul cu Securitatea, desi i s-a cerut de “vreo 20 de ori”, contestind totodata si ca a primit “vreodata” bani de la fostul serviciu de informatii.
De ce a primit Munteanu verdict de “necolaborare”, desi a avut nume de cod si angajament
Din “dosarul fond retea”, dupa cum este acesta denumit, reiese ca Marian Munteanu a semnat angajamentul cu Securitatea in data de 28 martie 1988, primind numele de cod “Ioan”, iar un raport din decembrie 1988si o chitanta atasata confirma ca a primit 500 de lei pentru “serviciile” prestate.
“Subsemnatul Munteanu Marian Teofan-Dragos, nascut in data de 19.06.1962, fiul lui Vladimir si al Mariei, student la Facultatea de Filologie, domiciliat in Bucuresti, ma angajez sa sprijin in mod organizat si secret organele de securitate. Ma angajez, totodata, ca in activitatea mea sa dau dovada de sinceritate si corectitudine si sa nu fac cunoscut nimanui, indiferent de gradul de rudenie sau prietenie, nimic in legatura cu aceasta activitate. Datele pe care le voi furniza le voi semna cu numele de Ioan”.
Si atunci, cum se explica verdictul CNSAS privind NEcolaborarea sa cu Securitatea? Prin faptul ca, potrivit legii (OUG 24/2008, art 2, lit b), se considera colaborator al Securitatii“persoana care a furnizat informatii, indiferent sub ce forma, precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii Securitatii, prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist si care au vizat ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului”.
CNSAS mai arata ca alte doua declaratii date la Securitate dupa perioada “Ioan” – este vorba despre cele referitoare la Petre Tutea – nu pot fi considerate ca si colaborare cu Securitatea, intrucit Munteanu era anchetat penal – ca facind parte din grupul influentat de Tutea “in spirit legionar” – si, potrivit legii, aceste declaratii nu atrag calitatea persoanei de colaborator al Securitatii.
Perioada “Ioan” s-a incheiat in 1989, cind lectorul portughez a plecat din Romania, iar Marian Munteanu devenise intre timp membru PCR, arata CNSAS.
In anul 2000, Partidul National Roman, condus de fostul sef al SRI Virgil Magureanu, l-a desemnat pe Munteanu candidat la Presedintia Romaniei. In prima faza, fostul lider al studentilor si al Pietei Universitatii a acceptat propunerea, desi dupa mineriada din 13-15 iunie 1990 il acuzase pe Magureanu de reprimarea violenta a manifestatiei din Piata Universitatii. Despre episodul legat de desemnarea sa ca si candidat al partidului fostului sef SRI, Marian Munteanu a sustinut intr-o emisiune la Antena 3:
“In anul 2000 exista riscul sa se reia o administratie de tip Ion Iliescu sau Corneliu Vadim Tudor. Eu mi-am permis sa elaborez un proiect politic, oarecum asemanator cu cel al lui Emil Constantinescu (…). Semana oarecum si cu proiectul actual al dlui Iohannis, adica bazat pe ideea de oprire a unui declin din aceasta coruptie. Am discutat cu citeva partide mici in vremea aceea, partidul dlui Druc, dlui Tabara, dlui Magureanu. (…) Eu nu cer scuze. Nu aveam incredere (in Magureanu), ca dovada ca omul nici nu m-a sustinut. Era o sala intreaga de oameni de la trei partide. Le-am prezentat programul. Oamenii au spus ca e un program foarte bun. Bravo! Si cind ne-am retras sa discutam mai departe, n-a mai fost bun. Acum ce era sa fac? Daca ei n-au vrut?”.
Adeverinta emisa de CNSAS poate fi citita integral AICI
Stimate cititor, confidențialitatea ta este importantă pentru noi. Site-ul ZigZag Român-Canadian folosește "cookie" pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru, pentru a se integra cu reţele de socializare şi pentru a afişa reclame relevante pentru interesele tale.
Romanul “La bien-aimee de Kandahar” a ajuns in librarii de curind, dar puteti profita si obtine autograful autoarei Felicia Mihali la lansarea oficiala care are loc astazi, de la orele 18:00, la libraria Bertrand, in Vieux-Montreal (430 rue St-Pierre).
Romanciera, profesoara si ziarista, Felicia Mihali se poate mindri ca a publicat cu succes beletristica in trei limbi: romana, franceza si engleza. Licentiata a Facultatii de Litere de la Bucuresti, Felicia s-a stabilit la Montreal, unde s-a specializat in literatura postcoloniala, aprofundind si istoria artei si literaturii engleze, iar primul sau roman publicat in Canada, “Le pays du fromage” a aparut in 2002, la Editura XYZ.
