joi, martie 26, 2026
CANADA CONSULTING IMMIGRATION SERVICES
Acasă Blog Pagina 140

Crestere cu 23,5% a valorii proprietatilor rezidentiale din Montreal

CasaimpozitDesi piata imobiliara din Montreal nu a cunoscut salturi spectaculoase de pret in ultima perioada, evaluarea funciara a proprietatilor rezidentiale a inregistrat o crestere medie de 23,5% – acestea sint datele oficiale date recent publicitatii de Primaria Montreal.

La fixarea valorii celor 460.000 d e proprietati rezidentiale si comerciale din metropola, evaluatorii municipali au luat in calcul cresterile de pret inregistrate intre anii 2006 – 2009.

Noile valori ale rolului funciar vor fi folosite la calculul taxelor municipale si scolare ce urmeaza a fi platite de proprietari, dar si pentru stabilirea bugetului municipal in 2011.

Totusi, o crestere cu 23,5% a valorii funciare nu inseamna o marire cu acelasi procent a impozitului funciar, a precizat Jean-François Leclaire, director de buget al Primariei Montreal.

Conform noilor valori funciare, intre 2006 si 2009 valoarea medie a unei case unifamiliale in Montreal a crescut cu 21,6 %, cu 19,1 % in cazul unui apartament si cu 27% in cazul unui multiplex. Cresterile nu sint repartizate uniform intre arondismente, cele mai mari salturi fiind inregistrate de Ile-Dorval (59,9 %), Plateau-Mont-Royal (34,7%), Montreal-Sud-Ouest (30,4 %) si Rosemont-La Petite Patrie (28,4 %), in timp ce in CÔte-St-Luc procentul este de numai 11,2%.

A crescut si numarul tranzactiilor imobiliare. La nivelul intregii tari, datele statistice indica o crestere a numarului de vinzari-cumparari de proprietati, procentul tranzactiilor realizate in august 2010 fiind cu 4,1 mai mare decit in luna iulie. Pe provincii, in luna trecuta cele mai multe tranzactii imobiliare s-au facut in Ontario si Columbia-Britanica.

In privinta preturilor, in Quebec acestea au crescut in medie cu 4% in august 2010 fata de aceeasi luna a anului trecut. Totusi, recentele majorari ale dobinzilor bancare vor conduce la o incetinire a ritmului pe piata imobiliara, este de parere Georges Pahud, presedintele Association canadienne de ll’immeuble.

RAZVAN DUPLEAC

Modificari in politica de credit canadiana

0

Carduri 2Incepind din aceasta luna au intrat in vigoare noile reglementarilor referitoare la politica cartilor de credit. Precizam ca aceste modificari sint aplicabile numai institutiilor financiare federale (respectiv majoritatea bancilor), nu si celor provinciale (cum este cazul Mouvement Desjardins sau al altor case populare).

Obiectivele declarate de Ottawa pentru introducerea noilor dispozitii: cresterea transparentei serviciilor financiare oferite de institutiile federale si restringerea practicilor dezavantajoase pentru clienti.

Ce se schimba si ce influenta au noile dispozitii? Pentru a intelege mai bine cele patru modificari, va prezentam o analiza comparativa facuta de MSN Finances privind situatia dinainte si dupa intrarea in vigoare a noilor prevederi.

Minim 21 de zile perioada de gratie? Inainte de modificari:  institutiile bancare federale acordau o perioada de gratie intre 14 – 24 de zile, timp in care nu solicitau dobinzi cind consumatorul platea integral soldul cartii de credit. Totusi, unele banci aplicau dobinzi pentru noile tranzactii (din luna curenta) daca plata soldului era raportata pentru luna urmatoare. Acum: perioada de gratie este de minim 21 de zile de la data emiterii facturii, chiar si cind consumatorul nu plateste complet soldul de luna anterioara, dar plateste integral cumparaturile efectuate in luna curenta. In teorie, dispozitia federala nu schimba nimic in Quebec, intrucit in aceasta provincie Legea protectiei consumatorului stipula deja aspectele respective. In practica insa, spune Élise Thériault, consilier juridic la Option consommateurs, modificarea este importanta intrucit mai multe institutii bancare refuzau sa acorde aceste facilitati consumatorilor din Quebec, argumentind ca functionarea institutiei se face dupa legea federala.

Repartizarea sumei in cazul unei platii partiale a soldului. Acest aspect se refera la situatiile in care banca ofera dobinzi diferite la operatiile efectuate de client: cumparaturi uzuale cu cartea de credit, transferuri de sold, retragerea de cash de la distribuitor etc. Inainte: cind clientul nu platea integral soldul cartii de credit, suma achitata era mai intii alocata pentru acoperirea cheltuielilor la care dobinda este cea mai mica. Acum: plata ce depaseste minimum cerut de banca poate fi alocata pentru achitarea partiala a soldului in doua moduri, la alegerea bancii: a) mai intii se achita cheltuielile care genereaza dobinda cea mai mare si apoi restul cheltuielilor, in ordinea descrescatoare a dobinzii; b) repartizarea se face uniform, intre toate tipurile de solduri existente. De exemplu, sa consideram un client care are de platit 1.000 $, din care 600 $ cu dobinda de 20% si 400 $ cu dobinda de 5%. Suma minima solicitata de banca este de 20 $, iar clientul decide sa plateasca 800 $. Inainte de modificare, din cei 800 $ primiti de client banca acoperea intii soldul cu dobinda de 5% (400 $), iar restul (de 400 $) se folosea pentru soldul cu dobinda de 20%. Dupa modificarile intrate in vigoare luna aceasta, cei 780 $ ramasi dupa achitarea sumei minime impuse de banca se vor repartiza astfel: a) prima data se plateste soldul cu dobinda de 20% (deci integral cei 600 $), iar pentru ca ramine disponibil se va plati partial (180 $) soldul cu dobinda de 5%; b) se achita 3/5 din 780 $ (respectiv 468 $) pentru soldul cu dobinda de 20% (corespunzator raportului 600 $/1.000 $), iar 2/5 din 780 $ (respectiv 302 $) pentru soldul cu dobinda de 5% (corespunzator raportului 400 $/1000 $). Alegerea modului de repartizare revine bancii, care in general va aplica varianta b, mai avantajoasa pentru ea.

Anuntarea clara a duratei totale de plata a soldului. Inainte: nu exista o reglementare in acest sens, situatie ce ajuta bancile sa faca profit fara sa creasca dobinzile. Acum: banca este obligata sa indice in factura care este perioada de timp in care clientul ar plati integral soldul daca achita lunar doar minimul solicitat de banca si nu mai face alte cheltuieli pe acel card. Exemplul oferit de MSN Finances este clar: in cazul unui sold de 1.000 $ cu dobinda de 18 %, presupunind ca nu se mai cumpara nimic cu acel card, cind consumatorul plateste lunar doar minimul solicitat de banca (2% din sold) vor fi necesari 19 ani si 3 luni pentru stingerea datoriei. Numai ca, in aceasta perioada de timp consumatorul va plati bancii 1.931,33 $ (1.000 $ pentru capitalul creditat, plus 931,33 $ pentru dobinzile acumulate). Asadar, noua masura are rolul de a-l face pe consumator sa efectueze plati lunare superioare sumei minime cerute de banca, pentru a diminua dobinzile.

Inainte de a creste o dobinda fixa, obligatoriu preaviz. Inainte: NU exista o reglementare la nivel federal in acest sens. Acum: banca este obligata sa avizeze consumatorul despre eventuala crestere a dobinzii inainte ca aceasta sa fie pusa in practica. Legea pentru protectia consumatorului din provincia Quebec stipula deja acest aspect, dar, ca si in cazul perioadei de gratie, unele banci nu aplicau masura, prevalindu-se de faptul ca functionarea institutiei se face dupa o lege federala.

Reamintim ca noile dispozitii vin in completarea celor introduse de Guvernul federal in ianuarie 2010 si care se refereau la urmatoarele aspecte:

– cererile si conventiile cartilor de credit trebuie sa contina un cadru recapitulativ vizibil, care sa enumere principalele caracteristici ale imprumutului, precum dobinda si taxa anuala;

– detinatorul cartii trebuie sa-si dea consimtamintul explicit la cresterea limitei de credit;

– reglementarea si limitarea practicilor prin care institutiile financiare pot comunica cu consumatorii pentru a recupera eventuale sume neplatite.

LUCIA CRACIUN

RAZVAN DUPLEAC

Pozitia Canadei exprimata la Moscova: Ottawa isi va apara suveranitatea in zona arctica

ArcticaDespre ’’dosarul’’ Canada-Rusia in problema dreptului maritim in zona dorsalei Lomonossov –respectiv prelungirea teritoriului canadian si suveranitatea in regiunea arctica, publicatia noastra v-a informat pe larg inca de acum doi ani.

Chiar de atunci, din septembrie 2008, va atrageam atentia despre miscarile, uneori abia sesizabile, care se fac in acest ’’razboi al gheturilor’’, in care marirea teritoriului canadian este direct proportionala cu dreptul de exploatare a imenselor resurse energetice din zona Arcticii. Aceasta pentru ca topirea ghetarilor si incalzirea din zona Arctica permite tehnologiilor actuale accesul la resurse de petrol si gaze, estimate la 15% si respectiv 30 % din totalul zacamintelor mondiale neexploatate!

Dar ce miscari mai au loc pe tabla diplomatica, tinind cont ca pina in anul 2013, Canada trebuie sa depuna la Comisia ONU dosarul privind extinderea limitelor platoului continental?

Un episod aparte a avut loc recent la Moscova unde, aflat in vizita oficiala, ministrul de Externe al Canadei, Lawrence Cannon, a refuzat sa vorbeasca de ’’militarizarea’’ zonei Arctice dar a precizat ca Ottawa isi va apara suveranitatea teritoriala printr-o ’’puternica prezenta militara a Fortelor canadiene si echipamentelor’’ necesare.

In context reamintim totusi ca, dupa vizita din august a premierului Harper in zona Marelui Nord, Canada a anuntat cumpararea a 65 de avioane de vinatoare nedetectabile prin radar. De cealalta parte, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, prefera deocamdata expectativa, parind declaratia omolugului canadian cu faptul ca ONU va examina rezultatele diferite la care au ajuns echipele de cercetatori si va decide in consecinta.

Canada si-ar putea exinde teritoriul cu o suprafata de sapte ori mai mare decit cea a Romaniei

Actiunea de revendicare teritoriala a Rusiei dateaza din 2001, cind a cerut reconoasterea studiilor Moscovei potrivit carora muntii submarini ar fi fost o prelungire a continentului eurasiatic.

Daca se confirma ca dorsala Lomonossov este atasata placilor continentale din America de Nord si Groenlanda, asa cum au aratat in 2008 studii realizate de specialisti canadieni si danezi in problemele arctice, in ceea ce priveste Canada aceasta si-ar putea extinde teritoriul din zona Oceanului Arctic cu o zona de aproximativ 1,75 milioane km2 – ceea ce echivaleaza cu o suprafata de peste sapte ori mai mare decit teritoriul Romaniei.

In ’’razboiul gheturilor’’ trebuie avuta in vedere si Danemarca, ceea ce complica si mai mult situatia, dar subliniaza inca o data cit de importante sint resursele din zona arctica. In timp ce studiile rusilor nu au fost nici acceptate, dar nici respinse, Danemarca solicita si ea drepturi teritoriale in zona, sustinind ca dorsala este o continuare si a Groenlandei. Desi Canada si Danemarca isi disputa suveranitatea asupra Insulei Hans, cele doua state sint aliate in fata partii ruse, care isi revendica si ea lantul muntos submarin din zona arctica. Evident, miza finala este dreptul de exploatare a imenselor resurse energetice din zona Arcticii.

Importanta momentului septembrie 2008

Fata de discursul strict diplomatic avut pina atunci de Ottawa, momentul a marcat prezentarea de catre Canada a dovezilor stiintifice care sa ii sprijine pozitia in fata revendicarilor teritoriale ale Rusiei in regiunea arctica.

Rezultatele stiintifice obtinute de specialistii din Canada si Danemarca si prezentate de ministrul federal al Resurselor naturale, Gary Lunn, arata ca dorsala Lomonossov este cu adevarat extensia continentului nord-american si a Groenlandei. Frederic Lasserre, profesor de geografie la Universitatea Laval, arata ca ’’este putin probabil ca lantul muntos submarin sa fie atasat si platoului continental nord-american si celui euro-asiatic. Niciodata in istoria Terrei cele doua placi continentale nu au fost unite si sa se fi despartit ulterior’’.

CRISTINA SOFRONIE

Lege prin care cetatenii ar putea face arestari?

HotPosibilitatea arestarii unui presupus hot de catre un simplu cetatean face parte din preocuparile deputatului federal Joe Volpe, acesta anuntindu-si intentia de a prezenta Camerei Comunelor un proiect de lege in acest sens.

Fostul ministru al Cetateniei din Guvernul Paul Martin este sprijinit in demers dupa ce patronul unui mic magazin alimentar din Toronto a fost acuzat de sechestrare si acte de violenta atunci cind a retinut un hot care ii furase din marfurile de pe raft. Retinerea nu s-a facut insa in momentul savirsirii infractiunii, ci citeva ore mai tirziu, cind hotul a revenit si proprietarul magazinului l-a legat si “’’depozitat”’’ intr-un autoturism pina la sosirea politiei.

CRISTINA SOFRONIE

Guvernul federal, decis sa renunte la discriminarea pozitiva

autonom“Apartenenta la o anumita etnie sau rasa nu ar trebui sa fie un criteriu de selectie a angajatilor din domeniul public, au anuntat mai multi ministri federali. ’’Mi se pare anormal ca o persoana sa nu isi poata prezenta candidatura pentru ocuparea unui post guvernamental, la orice nivel, doar pentru ca nu apartine unui grup rasial etnic recunoscut’’” – declaratia ii apartine lui Jason Kenney, ministrul federal al Imigratiei si Cetateniei.

In replica, reprezentantii sindicatului functionarilor publici sustin ca doar un numar foarte mic de posturi este rezervat anumitor grupuri, exemplificind situatia cu datele din 2008: din cele aproximativ 5.000 de locuri de munca guvernamentale, doar 91 au fost rezervate unor grupuri etnice sau rasiale. In schimb, spun sindicalistii, inainte ca politicile de discriminare pozitiva sa fie puse in practica, minoritatile vizibile (inclusiv autohtonii) erau puternic subreprezentati in functiile publice.

In cadrul acestor politici de reprezentare ’’echilibrata’’ a diferitelor grupuri in interiorul aparatului guvernamental, Ottawa se bazeaza pe datele furnizate de Statistics Canada referitoare la proportia fiecarei etnii in totalul populatiei canadiene. Or, arata ministrii federali, datelor statistice din ultimul an arata ca numarul de autohtoni si femei care lucreaza in sectorul public a depasit procentul de reprezentativitate la nivel national. Astfel, 4,5 % dintre angajatii publici provind din rindurile autohtonilor, in timp ce aceasta categorie nu reprezinta decit 3% din populatia Canadei; iar 54,7 % dintre lucratorii guvernamentali sint femei, fata de un procent de 54,2% din totalul populatiei.

Coincindenta sau nu, anuntul Guvernului de la Ottawa de a renunta la discriminarea pozitiva a survenit imediat dupa decizia lui Munir Sheikh de a demisiona de la conducerea Statistics Canada, in urma scandalului provocat de modificarea modului de a culegere a datelor la recensamintul din 2011.

CRISTINA SOFRONIE

Recensamint Canada 2011: Renuntarea la obligativitatea formularului complet ar putea afecta rezultatele

Citi romani sint in Canada? Este posibil ca, incepind din 2011, la aceasta intrebare sa nu se mai poata da un raspuns cit mai apropiat de situatia reala – daca la recensamintul national, ce va avea loc anul viitor, Guvernul federal nu revine asupra deciziei de modificare a modului de culegere a infor matiilor de la populatie.

Concret, ministrul federal al Industriei, Tony Clement, a decis recent ca formularul complet, ce include 50 de intrebari, nu va mai avea caracter impus, populatia urmind sa raspunda obligatoriu numai la formularul simplificat – cu numai 8 intrebari – din care, evident, nu se pot obtine multe informatii relevante.

Seful Statistics Canada a demisionat

Ca urmare a deciziei Guvernului federal de a modifica modul de culegere a informatiilor la viitorul recensamint, seful Statistics Canada, Munir Sheikh, si-a dat demisia. ’’”Profit de ocazie pentru a face un comentariu asupra unui aspect tehnic de ordin statistic, care a devenit subiectul discutiilor din mass-media. Este vorba daca o ancheta voluntara poate inlocui un recensamint obligatoriu. Nu o poate face’’!”, a declarat Munir Sheikh in comunicatul in care si-a anuntat decizia de a pleca de la conducerea Statistics Canada.

Initial, comunicatul a fost publicat pe site-ul agentiei federale si, desi a fost retras la scurt timp, informatia a fost preluata de mass-media canadiana. Sheikh insa nu a revenit asupra deciziei sale. Comitetul parlamentar analizeaza pertinenta deciziei federale Intrerupindu-si vacanta parlamentara, membrii Comitetului pentru industrie, stiinte si tehnologie au convocat audierea ministrului Tony Clement, si a sefului demisionar al Statistics Canada, Munir Sheikh.

Reamintim ca Tony Clement a respins cu hotarire indemnurile de a renunta la modificarea adusa in organizarea recensamintului din 2011, desi a recunoscut ca nu a consultat organismele care depind de datele furnizate de recensamint.

Semnificatia modificarii modalitatii de culegere a datelor

Pina la ultimul recensamint, efectuat in 2006, fiecare rezident canadian era obligat sa raspunda la un formular trimis de Statistics Canada, 80 % din locuitori primind un formular simplificat, restul de 20% trebuind sa completeze un formular detaliat. Conform legii, refuzul de a raspunde la intrebarile din formular poate fi pedepsit cu amenda, inchisoare, sau amenda si inchisoare, dupa caz. Din analiza statistica a raspunsurilor provenite din formularele complete, ca si din restul de 80% din datele furnizate prin formularele simplificate, Statistics Canada a putut furniza informatii suficient de precise care sa ajute organismele federale, provinciale si municipale in luarea deciziilor importante in domenii precum: imigratie, programe sociale, sanatate, educatie, dinamica fortei de munca, transporturi, servicii pentru populatie etc.

Prin renuntarea la obligativitatea formularului complet se vor diminua acuratetea si fiabilitatea unor informatii precum: tara de origine, limba materna, nivelul de scolarizare etc.

Critici la decizia de renuntare la formularul complet

Politicieni, membri ai unor minoritati, intelectuali de marca, numeroase organisme si institutii, dar si persoane private, au criticat fervent disparitia din formularul obligatoriu pentru recensamint a datelor considerate esentiale pentru derularea unei vieti democratice in Canada. Mai mult, intentia guvernului de a trimite formularul complet optional la mai mult de 20 % din cetateni va vicia rezultatele recensamintului, sint de parere reprezentantii grupurilor care se opun acestei decizii.

Motivul: raspunsul fiind optional, majoritatea cetatenilor cu grad scazut de educatie precum si multi dintre reprezentantii minoritatilor vizibile, inclusiv autohtoni, vor refuza sa completeze chestionarul, astfel incit datele care vor ajunge pentru prelucrare la Statistics Canada vor proveni in majoritate de la populatia educata si grupurile majoritare.

– ’’Albii de clasa medie ar putea iesi supra-reprezentivi’’, este de parere Don Drummond, analist la TD Bank si consultant la Statistics Canada.

– Institutul de statistica din Quebec, Directia de sanatate publica din Ontario, Federatia comunitatilor francofone si acadiene din Canada (FCFA), ministrul Culturii din Quebec, Institutul de cercetare in politici publice, Institutul C.D. Howe au reactionat negativ la decizia ministrului federal al Indutriei. FCFA a si depus o plingere la comisarului pentru limbile oficiale si a anuntat ca va recurgere la justitie pentru a fi anulata controversata decizie federala.

– ’’Masura va afecta negativ fiabilitatea, coerenta si compatibilitatea rezultatelor. “Acestea vor fi mai putin semnificative (…) In plus, cum metodologia se schimba, rezultatele din 2011 se vor putea compara cu dificultate cu cele din anii precedenti. Astfel, cu greu se vor putea evalua rezultatele diferitelor programe sociale. Daca nivelul de saracie scade intr-un cartier dificil din Montreal, care vor fi cauzele? Masurile sociale adoptate sau modificarile aduse metodei de recensamint? Nu vom putea cunoaste si se va forma o spartura in seria de recensaminte”’’, a aratat directorul adjunct al Institutlui de statistica din Quebec.

– ’’Asteptam urmatoarea etapa. “Conservatorii vor inchide Environnement Canada pentru ca nu le place meteorologia?”’’, se intreba cu mult sarcasm liderul opozitiei de la Ottawa, liberalul Michael Ignatieff.

Cum justifica Guvernul modificarile

Ministrul federal Industriilor sustine ca decizia sa s-a bazat pe ’’numeroasele plingeri ale cetatenilor nemultumiti ca pot fi amendati sau chiar pedepsiti cu inchisoarea’’ daca nu raspund la formularul detaliat de la recensamint.

Lui i s-a alaturat si fostul ministru al Industriei din perioada recensamintului 2006, deputatul conservator Maxime Bernier, care a indicat insa Opozitia ca fiind interesata de culegerea datelor cit mai detaliate de la populatie: “’’Opozitia va trebui sa explice canadienilor de ce doreste ca statul si Guvernul Canadei sa cunoasca atitea detalii despre viata lor privata”’’. Bernier sustine ca, imediat dupa recensamintul de acum 5 ani, a primit zilnic aproximativ 1.000 de plingeri de la cetatenii nemultumiti de impunerea dezvaluirii unor date personale.

Si Stockwell Day, presedintele Tresury Board of Canada / Conseil du Tresor du Canada, a justificat intr-o maniera asemanatoare decizia guvernului federal de a renunta la obligativitatea formularului cu 50 de intrebari: ’’”Cetatenii nu ar trebui sa fie amenintati cu inchisoarea pentru ca refuza sa spuna unui functionar necunoscut cite dormitoare au’’”.

Insa ceea ce par sa uite guvernantii de la Ottawa este ca toate informatiile furnizate cu ocazia recensamintului sint strict confidentiale si nu pot fi accesate de nici o alta institutie in afara de Statistics Canada, in virtutea legii stipulinmdu-se ca nici chiar de Serviciul de informatii al Canadei nu are acces la baza de date a agentiei federale de statistica.

CRISTINA SOFRONIE

Stirile Canadei in ZigZag Roman-Canadian

ZigZag Roman-CanadianPolitistii canadieni apara pistoletul electric Taser. In timp ce continua ancheta referitoare la moartea unei persoane la Vancouver, la citeva clipe dupa ce a fost atinsa de descarcarile electrice ale pistoletului Taser, Asociatia canadiana a politistilot si Asociatia canadiana a sefilor politisti s e pronunta pentru utilizarea acestui tip de arma cu care, spun ei, ar trebui sa fie dotat fiecare om al legii. Cu toate acestea, opinia asupra Taser nu este impartasita de GRC, care a recunoscut inca de anul trecut ca folosirea acestei arme poate cauza moartea. De altfel, din vara trecuta fortele GRC nu mai folosesc pistoletul cu descarcari electrice, iar o ancheta a ziaristilor canadieni a relevat faptul ca unele pistolete Taser X26, din cele 40 supuse testelor in timpul documentarului, au emis curent electric cu aproape 50% mai ridicat decit cel prevazut.

Alberta: reducerea numarului angajatilor din sectorul energetic si constructii. Iris Evans, ministru de Finante in Alberta, a declarat ca provincia a terminat anul cu un deficit bugetar in jur de 1 miliard de dolari, previziunile sale fiind ca peste 15.000 de albertani isi vor pierde locurile de munca in 2009. Potrivit estimarilor sale, rata somajului va atinge 5,8% anul acesta (fata de 3,6% in 2008). Un reprezentant al Bancii TD s-a aratat insa si mai pesimist referitor la situatia albertanilor, anticipind ca rata somajului va depasi 6% anul acesta, iar in 2010 va ajunge la peste 7%.

Seful ADQ s-a retras oficial din viata politica. Mario Dumont a anuntat oficial ca demisioneaza din postulde deputat si de sef al ADQ, urmind a lucra in sectorul privat, in zona Montreal. Scrisoarea in care isi anunta incetarea, la 6 martie, a celor doua mandate a fost deja inaintata presedintelui interimar al ADQ, Mario Charpentier.

Maple Leaf a retras de pe piata 1100 pachete de carne afumata produsa in Hamilton. Pachetele au ajuns in comert dintr-o eroare, au declarat oficialii companiei. Nici un nou caz de infectare cu bacteria Listeria monocytogenes nu a mai fost inregistrat.

Redactia ZigZag Roman-Canadian

Canada si Rusia, proiect comun de monitorizare spatiala a Arcticii

ArcticNegocierile privind integrarea sistemelor nationale spatiale ale Canadei si Rusiei intr-un proiect comun de monitorizare a Arcticii vor demara luna viitoare.

Printre alte scopuri urmarite, noul sistem comun de sateliti va supraveghea modul de exploatare a resurselor energetice din regiunea arctica si va caut a identificarea de noi zacaminte de hidrocarburi in zona. Costul acestui proiect a fost evaluat la 1,8 miliarde euro.

CRISTINA SOFRONIE

Reteaua Facebook, data in judecata de un avocat din Canada

Facebook_2Un recurs colectiv depus impotriva popularului site de socializare a fost depus la un tribunal din Winnipeg, avocatul Tony Merchant pledind ca Facebook isi inseala clientii prin faptul ca permite vinzarea informatiilor personale ale utilizatorilor.

Avocatul sustine ca modificarile aduse de responsabilii retelei lasa utilizatorii sa creada ca datele personale le sint bine securizate, dar in realitate ele sint disponibile pentru ’’colectionarii’’ de informatii si agentii de publicitate.

Merchand afirma ca Facebook a modificat parametrii pentru ca informatia despre utilizatori sa fie accesibila automat de companiile de publicitate si alte site-uri, iar cei care nu doresc sa furnizeze informatiile personale companiilor de publicitate trebuie ei insisi sa faca schimbarile necesare in setarile contului, modificarile parametrilor trebuind operate in mai multe ferestre.

MARIUS FLORESCU

Canada a interzis fabricarea si vinzarea tigarilor aromate

FumatLegea care se refera la tigarile si tigaretele cu arome de fructe sau bomboane a intrat in vigoare la inceputul acestei luni si se aplica la nivel federal. Potrivit datelor furnizate la nivel national, vinzarile la respectivele produse au crescut de 8 ori in perioada 2001 – 2007.

Cum producatorii nu duc lipsa de inventivitate, unele companii de tutun au gasit mijlocul de a conturna legea: intrucit noile reglementari se refera la tigarile de pina la 1,4 grame, se trece la fabricarea de trabuce aromate (mai mari si mai grele decit limita la care se face referire).

Precizam ca incepind din 1 iulie Ontario a introdus, separat de federal, o lege provinciala prin care se interzice vinzarea tigarilor aromate.

CRISTINA SOFRONIE