– Mamaaa, a incepuuut! Asa mi-a semnalat fiul meu fiecare din cele 47 de episoade ale seriei ’’Sandy Bell!’’ difuzate la inceputul anilor ’90 de postul national de televiziune din Romania. Era primul serial pentru copii dupa decembrie ’89, era romantic, avea haz si o animatie minunata. Aventura fetitei generoase si sincere devenita reporter, mereu insotita de catelul Tambour pe colinele copilariei si adolescentei, in cautarea mamei sale si a primei iubiri, nu a putut trece indiferenta. Autorul sau, Shiro Jinbo, plaseaza actiunea serialului in Anglia, iar realizatorul desenelor animate, Hiroshi Shidara, este unul dintre cei mai cunoscuti pe segmentul MANGA.

Generatia care a facut cunostinta cu desenul animat al lui Hiroshi Shidara (Heidi, Sailor Moon, Lydia in jurul lumii) este generatia care citeste manga. ’’Anul Manga’’ este afisat de Biblioteca Mare de la Berri-UQAM ca eveniment de exceptie. Pavilionul japonez din Gradina botanica a organizat in aceasta vara o expozitie si un atelier manga, iar ’’Zilele Culturii la Montreal’’ au consacrat spatii largi acestui gen de lectura. Biblioteca Mare are in programul prezent citeva ateliere destinate adolescentilor interesati de stilul manga, inclusiv in lunile noiembrie si decembrie, un alt spatiu destinat celor ce vor sa cunoasca acest stil si sa citeasca literatura de gen fiind Salonul Manga Thé (2011 St-Denis, Montreal).

Inceputurile fenomentului au avut loc in… 1170!

Nu este greu pentru cei care in primele clase de scoala erau fani ai revistei Pif sa isi aminteasca ce este o lectura a benzilor desenate. Se parcurg usor din imagini, cu un minim de comentariu de text, uneori numai onomatopee, dar placerea este cea a schimburilor care se fac intre cititori pe baza subiectelor ilustrate. Manga este fascinantul univers japonez BD (benzile desenate).

Cuvintul manga (la plural, mangas) tradus din japoneza inseamna “desen involuntar” – cu sensul de schita sau caricatura sau exprimarea unei idei. Termenul devine utilizat curent incepind cu sec. al XVIII-lea, odata cu publicarea lucrarii Mankaku zuihitsu (1171) conceputa de Kankei Suzuki. Hokusai Manga, semnata de Minwa Aikawa, introduce in 1814 notiunea si conceptul in Occident, prin analogie cu anumite tehnici de caligrafie, dar utilizarea termenului devine populara abia dupa 1945, prin lucrarile lui Osamu Tezuka. Desenatorul de manga se numeste mangaka.

Ca producator de desene, autorul benzilor este supus unei ritm de publicare foarte rapid, foarte intens si unui gust repede schimbator al publicului extrem de pretentios. Autorii sint repede convinsi sa continue daca eroii plac cititorilor si, la fel de repede, obligati sa renunte daca personajele nu plac. Benzile desenate manga (a nu se confunda cu desenele mandala!) se citesc de la dreapta spre stinga (conform schitei alaturate), conform unei logici de scriere japoneze, fapt ce ridica probleme editorilor si, de multe ori, chiar si cititorului, cel care decide succesul sau, iar uneori pe nedrept insuccesul publicatiei.

Spre deosebire de Europa si Statele Unite, piata benzilor desenate din Japonia vizeaza un public de cel putin 60 % din cititori, tineri si adulti. Japonezii citesc cel putin o manga pe saptamina, caci subiectele sint la fel de variate ca cele din domeniul cartilor: aventuri, subiecte romantice, sociale sau istorice, politiste si… chiar sex, ceea ce a facut ca manga sa devina o activitate economica ce genereaza profit in domeniul editarii revistelor unde apar intr-o prima faza, apoi al cartilor, in cazul in care au avut succes, pentru seriile ce sint destinate colectiilor.

In Japonia, caricaturile au aparut in perioada Nara

Orasul Kyoto adaposteste Muzeul Manga, ce numara nu mai putin de 200.000 de volume, caci Japonia are ’’benzi desenate’’’ inca din perioada Nara (710-794 e.n.), cind primele caricaturi se executau pe rulouri. Evolutia subiectelor manga a continuat spre caricatura si presa satirica, si doar cu deschiderea Japoniei spre lumea occidentala (deci si spre tehnicile de desen si a benzilor desenate) talentul nipon s-a facut cunoscut cititorilor americani si europeni, chiar sub nasul cenzurii guvernului militar japonez. Binecunoscutul mangaka Ozum Tezuka a fost influentat, ca alte sute de adolescenti, de productiile Walt Disney si nu ezita o clipa sa revolutioneze genul manga -in sensul ca a dat desenului sau notiunea de miscare si sunet (dinamism si onomatopee), dar abia Shin Takarajima este considerat parintele genului manga modern, cu aparitia Noii insule cu comori, in 1947. Tezuka s-a indreaptat spre filmul de animatie (caci prin extensie denumirea de manga a trecut si in domeniul cinematografic), realizind in 1963 una dintre primele seriale difuzate in Europa, de catre Franta: Astro, micul robot.

Din perioada anilor 1970, subiectele manga s-au adaptat si mai mult. Producatorii deseneaza si subiecte ’’pentru fetite’’, dar in acelasi timp apare si genul realist. Manga se asociaza industriei jucariilor, care in Japonia vizeaza toate clasele sociale si toate virstele cu subiecte tratind viata la scoala si serviciu, viata sportiva, dragostea, razboiul, literatura clasica, finantele si chiar retetele culinare si codul rutier, trecind astfel proba calitatilor pedagogice pe care le are aceasta maniera de exprimare. Apar distribuitorii si editurile specializate, iar Franta trece repede de la statutul de distribuitor la cel de producator. Acum pe piata produselor manga, cele mai cunoscute edituri sint: Glenat, Kana, Pika, Kurokawa, Delcout, Marvel, iar aparitiile se numara cu sutele pe an. In 2003, la Festivalul de la Angoulême, Franta, manga Quartier lointain, de Taniguchi, a luat premiul pentru cel mai bun scenariu. De altfel, acest premiu a fost primul, cel de recunoastere a genului. In Japonia si chiar in Europa, benzile desenate manga apar mai intodeauna in alb negru (mult mai ieftin), pe hirtie reciclata, in reviste foarte ieftine. Dar desenul este mai putin static decit in BD-urile occidentale.

Manga utilizeaza cadre apropiate de cele obisnuite cinematografului, chiar a celui modern. Personajele au ochii mari si cu multe detalii, marcind expresivitatea fetei. Codurile grafice au devenit un adevarat limbaj al starilor emotionale ale protagonistilor. Particularitatea este ca toti acestia tind spre trasaturi occidentale: blonzi sau roscati, cu ochi albastri, dar asta nu impiedica cu nimic farmecul povestilor nipone si nici marketingul publicitar. In functie de virsta si continutul manga, specialistii acestui gen au convenit ca exista mai multe categorii, pe care le-au numit cam asa:

• Kodomo -pentru cei mici (Doraemon, Magia de opal).
• Shojo – pentru fetite si adolescente (Hello, Sandy Bell!, Sailor Moon, Candy Candy, Nana, Lucky Star).
• Shonen – pentru baietii adolescenti (Dragon Ball, Bagukan, Bleach Reborn). Atentie: in acest gen s-au strecurat si povestiri pornografice japoneze!
• Josei – pentru femei adulte (Happy Mania, Gokusen, Blue).
• Seinen – pentru barbati adulti (Jackals, Doubt, Bersek), cu subramurile de erotism si pornografie, hentai, atit de acuzate de critica de presa si literatura!
• Gekiga – un gen specific dramei anilor 1960 – 1970.
• Jidaimono – manga cu caracter istoric (La Rose de Versailles).
• Shitei – manga umoristica pentru cei mici si mari.
• Shakai – manga ce trateaza probleme sociale.
• Suiri – manga gen aventura sau politista.
• Yonkoma – manga in patru patrate, cu caracter satiric (gen ’’o pilula pe zi’’).

Productia jocurilor video este influentata de manga de maniera evidenta. La ora actuala exista zeci de festivaluri care celebreaza performanta miscarii, culorii, a expresiei manga. Cred ca acum intelegeti de ce in 2011 Biblioteca Mare din Montreal a organizat ANUL MANGA!

LAETITIA MILITARU

Cititi restul articolelor despre cultura canadiana in arhiva sectiunii CULTURA CANADIANA a publicatiei ZigZag Roman-Canadian!

Care a fost cauza reala a mortii, chiar in noaptea de Halloween a anului 1926, a celui mai celebru magician al tuturor timpurilor, Harry Houdini? Lovitura primita la Montreal din partea unui student canadian de la McGill? Otravirea cu arsenic? Sau peritonita survenita ca urmare a pumnilor incasati in stomac de-a lungul vremii? Se pare ca misterul va mai plana multa vreme. Montreal, locul din care i s-a tras moartea lui Houdini? 20 octombrie 1926, Montreal, Universitatea McGill. Aflat pentru citeva zile la Montreal cu ocazia unui spectacol, Houdini a vizitat Universitatea McGill, delectindu-i pe studenti cu povestea demascarii uneia din cele mai celebre ‘clarvazatoare’ din America acelor timpuri -in fapt, o impostoare din Boston care se facuse cunoscuta sub numele de Margery. Profitind de rara ocazie ivita de a-l intilni ‘in carne si oase’ pe marele maestru, studentul Samuel Smilovitz i-a prezentat citeva schite si portrete care au reusit sa atraga atentia magicianului. Incintat de penelul studentului, Houdini l-a rugat sa-i realizeze un desen, intilnirea fiind stabilita pentru data de 22 octombrie, cu citeva ore inaintea reprezentatiei de la teatrul Princess. 22 octombrie 1926, Montreal, Princess Theatre. In anii ’20, teatrul situat pe strada Ste-Catherine reprezenta o atractie nu doar pentru protipendada montrealeza, ci si pentru clasa medie sau studentime. Iar cind pe avizier a fost pus afisul care anunta reprezentatia data de Houdini, vestea s-a imprastiat si in celelalte provincii canadiene, biletele epuizindu-se rapid. Inainte de spectacol, intins pe canapeaua din cabina sa, Houdini poza studentului de la McGill. In cabina si-a facut aparitia un alt student de la McGill, Joselyn Gordon Whitehead, boxer amator originar din Columbia-Britanica. Conform declaratiilor consemnate ulterior, Whitehead a fost cel care l-a intrebat pe Houdini daca, potrivit obiceiului instituit de magician, ii permite sa il loveasca in stomac pentru a-i testa proverbiala-i rezistenta. Trebuie amintit ca aceste provocari erau lansate de iluzionist in timpul fiecarei reprezentatii pe care o dadea: orice spectator se incumeta era chemat pe scena pentru a-l lovi cu putere in stomac, Houdini demonstrind astfel ca prin incordarea muschilor de otel poate rezista si celor mai puternici pumni. Desi depozitiile martorilor au fost usor contradictorii, varianta cea mai des intilnita sustinea ca Houdini abia ar fi apucat sa se ridice de pe canapea si sa isi dea acordul de a fi lovit, ca Whitehead s-a si napustit asupra lui cu o ploaie de pumni. Aceasta varianta ar veni sa sustina versiunea conform careia acele lovituri i-au fost fatale, artistul magiei murind peste citeva zile din cauza peritonitei provocata de ruptura apendicelui. Whitehead nu a fost niciodata acuzat pentru loviturile sale, ba chiar unul din profesorii de psihologie de la McGill a sustinut ca nu au existat nici un fel de lovituri date maestrului de vreun student al acestei universitati. Desi sfisiat de durerile pricinuite de loviturile primite in stomac, Houdini a tinut spectacolul si a refuzat sa cheme un medic, preferind ca dupa spectacol sa plece spre Detroit, unde era prevazuta o reprezentatie la teatrul Garrick. Dar starea sanatatii i s-a inrautatit pe drum, iar sotia sa, Bess, a trimis chiar o telegrama prin care cerea ca un medic sa fie prezent in momentul sosirii la Detroit. 24 octombrie 1926. Detroit. Dupa ce l-a supus examinarii, dr. Daniel Cohn, medicul chemat la Hotelul Statler din Detroit, a notat: ‘Dl. Harry Houdini – magician si autor de carti. Peritonita rezultata din ruperea apendicelui. Lovitura primita la Montreal la 22 octombrie a fost un factor provocator’. Cu toate ca a insistat pentru internarea de urgenta, Houdini a refuzat sfatul doctorului solicitind sa nu se anuleze spectacolul din seara respectiva. Abia a doua zi a fost internat cu febra puternica, fiind operat pentru cangrena la apendice. Era insa prea tirziu, peritonita avansase rapid. 31 octombrie 1926, Halloween. Operat de peritonita, starea sanatatii lui Houdini s-a inrautatit, decesul fiind inregistrat pe 31 octombrie 1926, in noaptea de Halloween. La 52 de ani, cel mai mare magician al tuturor timpurilor parasea pentru totdeauna scena vietii, ultimile sale cuvinte fiind: ‘Am obosit sa mai lupt…’ Nu a fost facuta autopsia, iar trupul neinsufletit a fost imediat transportat cu trenul pina la Manhattan”s Grand Central Station din New York. Slujba funerara, desfasurata la Lojii Elks din New York (la care au participat peste 2.000 de persoane) a inclus si ceremonia ‘ruperii baghetei’ oficiata de Societatea Magicienilor Americani. Si daca, totusi, marele magician a fost otravit? Imediat dupa decesul marelui magician, presa americana a acordat spatii largi vehiculind ipoteza asasinarii lui din ordinul ‘clarvazatorilor’ demascati drept impostori. Cert este ca aceasta ipoteza este luata in calcul de nepotul lui Houdini, care sustine ca ar fi fost contactat de stranepoata ‘clarvazatoarei’ Margery, aceasta marturisindu-i ca strabunica ei a facut in 1924 o sedinta de spiritism in care a cerut ‘sufletelor chemate de pe celalalt tarim’ sa o ajute sa il omoare pe Houdini. Ura magicianului fata de falsii clarvazatori Houdini a fost atras de posibilitatea de comunicare cu spiritele celor disparuti, el perseverind in incercarea de a intra in legatura cu spiritul mamei sale. Dezamagit de repetatele insuccese, magicianul a dezlantuit o adevarata campanie impotriva celor care pretindeau ca au astfel de puteri paranormale. Deseori, Houdini se deghiza si, impreuna cu un politist si un ziarist, mergea la sedintele de spiritism organizate de asa-zisii ‘clarvazatori’. Expert in arta magiei si a iluzionismului, lui Houdini ii era extrem de usor sa demasce impostorii care pretindeau ca sint inzestrati cu puteri de medium. Spre disperarea ‘clarvazatorilor’, maestrul reusea sa reproduca -folosindu-se de cunostintele sale de iluzionism- aparitiile ‘fantomelor’, zgomotele ciudate sau iluzia levitatiei. Astfel, multi ‘clarvazatori’ au dat faliment dupa ce magicianul a dezvaluit lumii intregi trucurile si inselatoriile folosite de ei. De altfel, el a lansat o provocare generala, oferind 10.000 $ oricarui medium care ar fi comunicat cu spiritele intr-un mod pe care el nu l-ar fi putut reproduce. Trebuie mentionat ca la inceputul sec. al XX-lea a existat o perioada de efervescenta in lumea spiritismului, numeroase personalitati sau institutii de renume cautind sa inteleaga fenomenul si sa studieze persoanele cu capacitati paranormale. Pina la moartea maestrului nu s-a gasit nici un medium care-si dovedeasca capacitatile paranormale si sa incaseze marele premiu de 10.000 $. ‘Cred ca in curind va veni ziua in care totul se va plati’ Printre cei care credeau cu putere in spiritism se numara si Arthur Conan Doyle, creatorul faimosului personaj Sherlock Holmes. Marcat profund de moartea sotiei si a citorva apropiati, Conan Doyle a fost convins ca, prin puterile pe care le detine, Houdini ii impiedica pe clarvazatori sa mai comunice cu sufletele celor disparuti. Intr-o bibliografie a lui Houdini semnata de William Kalush si Larry Sloman, autorii citeaza o scrisoare in care parintele lui Sherlock Holmes il ameninta voalat pe marele magician: ‘Cred ca in curind va veni ziua in care totul se va plati’. La mai putin de 2 ani de la ‘premonitia’ lui Doyle, Houdini murea in noaptea de Halloween a anului 1926, luind cu sine mistere pe care omenirea inca nu le-a deslusit. Codul lui Houdini Chiar daca ii vina cu ferventa pe impostori, Houdini credea cu adevarat in posibilitatea comunicarii cu spiritele celor plecati dintre cei vii. In acest scop a elaborat un sistem sofisticat, bazat pe un cod format din 10 cuvinte, prin care urma ca, dupa decesul sau, sotia sa intre in contact cu spiritul sau. Simtindu-si sfirsitul aproape, el a insistat sa precizeze ca, dupa trecerea in ‘lumea de dincolo’, va incerca in fiecare an, de Halloween, sa intre in legatura cu sotia sa. Dupa 10 ani de incercari fara succes, in care la fiecare Halloween sotia sa a efectuat sedinte de spiritism conform codului dinainte stabilit, ea a renuntat la spiritism si a stins, simbolic, luminarea ce fusese mentinuta aprinsa din prima clipa a plecarii lui Houdini din aceasta lume. Traditia s-a pastrat insa pina in zilele noastre, admiratorii maestrului incercind in fiecare an de Halloween sa intre in contact cu spiritul magicianului. Evident, au existat si exista destui sarlatani care au pretins ca au reusit sa intre in comunicare cu spiritele folosind codul intocmit de Houdini.

RAZVAN DUPLEAC

Cititi restul articolelor despre cultura canadiana in arhiva sectiunii CULTURA CANADIANA a publicatiei ZigZag Roman-Canadian!